Nu inseamna ca este vreo recomandare. Eu nu investesc in el de exemplu. Comision anual ETF: 0.07%; Comision anual fond mutual manage-uit activ: 2.1%. Deh, este scump. Asa sunt cele care investesc pe piete externe 🙁; Astfel, sa vedem ce iese presupunand ca am fi investit din Ianuarie 1988, timp de 32 de ani. Wow! Exact aventurierule, ca bine
Investeste in vin. Da, in vin. Sa investesti inseamna sa iti faci o colectie particulara, speciala, o colectie care se va putea aprecia cu siguranta pe plan gustativ si potential si pe plan finaciar. Dar aceasta investitie nu se va materializa decat pe termen mediu sau mai bine pe termen lung.
Multi oameni sunt preocupati ca prima data dupa ce primesc salariul sa-si plateasca facturile de tot felul, ratele si alte datorii, apoi sa cheltuiasca pe lucrurile strict necesare, apoi pe cele mai putin necesare si astfel ajung la sfarsitul lunii sa nu mai aiba ce economisi. Aceasta metoda NU functioneaza. Din contra, ei ar trebui sa faca exact invers: in primul rand sa puna o anumita suma deoparte si abia apoi sa faca celelalte plati si cheltuieli. Adica „pay yourself first", dupa cum
Investește constant și automatizează. Cea mai bună metodă de investiții pentru fiecare dintre noi este "PIC CU PIC" adică o sumă de bani (200 - 500 RON) investită constant în fiecare lună. Recomand chiar să automatizezi procesul de investiții astfel încât banii să iasă direct din cont în ziua de salariu.
Desigur, multor persoane nici prin cap nu le trece să investească banii. Acest lucru pentru că de abia reușesc să supraviețuiască. Unii dintre noi suntem mai norocoși. Mai avem ceva pus deoparte. Banii sunt însă doar niște hârtii până la urmă. Plastic și hârtie. Pe timp de criză adevărată cele mai bune investiții, dovedite de-alungul
În ce sa investesti banii pe timp de criza? Sursa foto: kiplinger Pe timp de criză avem tendința de a pune banii la saltea, însă în aceste perioade, a face acest lucru este una dintre acele decizii care te va face să pierzi banii, fără sa faci nimic. În perioadele de criză, inflația crește extrem de mult dar și prețurile anumitor active financiare scade.
HoBI. În ce să investești banii în 2022. Să spunem că ai reușit să aduni o sumă de bani oarecare. Pentru a-i feri de inflație indicat ar fi să-i investești, altfel o să li se altereze din valoare în mod inevitabil. Cam așa se întâmplă întotdeauna, banii neinvestiți își pierd din valoare. Cel mai indicat ar fi să-i investești în terenuri sau imobiliare.
Dat fiind contextul economic dificil pe care-l traversăm în ultimul an, mulți dintre români se gândesc să intre în lumea antreprenoriatului. Nu este deloc o idee rea să dorești să fii independent și să ai propria ta afacere, într-o perioadă marcată de crize, în care puterea de cumpărare ne este pusă la grea încercare. Chiar […]
Investeste in vin. Da, in vin. Sa investesti inseamna sa iti faci o colectie particulara, speciala, o colectie care se va putea aprecia cu siguranta pe plan gustativ si potential si pe plan finaciar. Dar aceasta investitie nu se va materializa decat pe termen mediu sau mai bine pe termen lung.
Investește-ți banii în depozite bancare (la termen sau în depozite cu dobânda la vedere). Astfel, îți poți crește economiile pe care le ai cu ajutorul dobânzilor, investind o sumă minimă de 500 de lei în deschiderea unui cont. Dacă nu te simți suficient de sigur pe tine să alegi investiții cu un alt grad de risc, atunci depozitele bancare constituie un început bun de investiții pentru economiile tale în 2021.
Ok, investesc în mine, te gândești, citesc, dar tot ceea ce citesc mi se răstoarnă de alte persoane care zic că nu sunt ok, că pierd bani, pentru că ei au pierdut bani. Și îți confirm. Și eu am întâlnit economiști sau oameni de afaceri care au pierdut bani cu unele soluții de investiții pentru că nu au aplicat teoria.
in ce sa investesc banii